Monica Niculescu, drama-queen a circuitului WTA: al 24-lea set decisiv jucat în 2015 a dus-o în cărțile de istorie ale US Open-ului. „Mă bucur că am reușit să scot acest meci”

Monica Niculescu, drama-queen a circuitului WTA: al 24-lea set decisiv jucat în 2015 a dus-o în cărțile de istorie ale US Open-ului.
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Circuitul ATP îl are pe John Isner, jucătorul de la care fanii și specialiștii tenisului așteaptă meci de meci o decizie în ultimul set – fie că este vorba de formatul cel mai bun din trei sau cel mai bun din cinci seturi. WTA-ul o are pe Maria Șarapova – specialistă a victoriilor în set decisiv în turneele de Grand Slam, iar pe Monica Niculescu, în orice săptămână a calendarului competițional.
  • Monica Niculescu (41 WTA) s-a calificat în turul secund al US Openului, după ce s-a impus la finalul unui meci dramatic și extrem de solicitant, în fața rusoaicei Alexandra Panova (132 WTA), jucătoare venită din calificări, cu 7-6 (3), 5-7, 6-3.

Mă bucur că am reușit să scot acest meci. Am stat puternică acolo, mi-am dorit foarte mult„, a declarat Monica Niculescu într-un mini-video-interviu publicat din metropola americană, de RomanianTV New York, la capătul celui de-al 24-lea meci de trei seturi jucat în 2015, dintr-un total de 45. Pe unele le pierde, pe majoritatea le câștigă.

Monica a intrat în turneul american cu un deficit clar de meciuri pe suprafață rapidă înainte de US Open – două meciuri și jumătate disputate la Washington, încheiate cu o accidentare la mușchii abdominali care a speriat-o înainte de ultimul turneu de Mare Șlem al anului și un meci-test eșuat la Cincinnati, în calificări, încheiat cu înfrângere în trei seturi, cu două tiebreak-uri cedate dramatic, la 7 și la 9. Revenită pe teren, în fața unei adversare care își făcuse bina încălzirea la New York, trecând de sita calificărilor, „Moni” a aplicat formula sa standard, câștigătoare: mă agăt de adversară, lupt, rezist, lupt, rezist și trec linia de finiș.


A fost dificil și nu știam la ce să mă aștept: nu aveam meciuri în picioare, am avut practic meciurile de la București și de la Wimbledon. Repet, mă bucur: am avuit voință, am alergat, mi-am dorit foarte mult. Ea lovea foarte tare, a încercat să vină în față, să termine punctele foarte repede. A servit incredibil, Nu-mi vine să cred că nu a dat o dublă întreg meciul„, i-a declarat Monica jurnalistului român.

Lupta sa, de trei ore și 18 minute a intrat în istoria turneului – doar un meci feminin a durat mai mult în istoria singurului turneu de Mare Șlem la care se joacă tiebreak în ultimul set: partida dintre Saisai Zheng și Madison Brengle (2-6, 7-5, 5-7 în 3 ore și 20 de minute), tot de la ediția 2015. Natural pentru o maratonistă prin excelență, care, cu un umor seducător, are puterea la capătul fiecărui meci lung, care o costă resurse fizice și îi aduce dureri și stări evidente de disconfort, să glumească pe această temă, să se auto-ironizeze – așa cum a făcut la București: „Am jucat trei ore pe iarbă, trebuia să joc trei ore și pe zgură„.

Oboseala intră în joc, condițiile meteo amplifică în acest caz problemele: „o umiditate și o căldură…”. Suferința însă, face parte din jocul și filosofia de joc a luptătoarei Monica. La fel și încrederea – care o trece linia de finiș, dar și încrederea într-o lovitură atipică de forehand, care a înghițit poate mai multe critici și ironii decât au acumulat la un loc jucătorii anumitor echipe de fotbal.

Antrenorul m-a făcut să mă simt bine în pielea mea, mi-a zis mereu că ceea ce fac – este bine, este periculos pentru adversare. Mi-a spus că nu trebuie să schimbăm nimic, doar încrederea. Per total, cred că antrenorul m-a făcut să cred cu adevărat în această lovitură, care funcționează. El crede mai mult în mine decât cred eu în mine„, spunea Monica într-un interviu pentru ProSport, în vară.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
Ce au scris englezii după ce l-au văzut la lucru pe Radu Drăgușin în ”nebunia” de la Tottenham – Liverpool
Ce au scris englezii după ce l-au văzut la lucru pe Radu Drăgușin în ”nebunia” de la Tottenham – Liverpool
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar…
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
NEWS ALERT | Andrei Ivan, OUT de la Universitatea Craiova! Jucătorul negociază deja cu alt club
NEWS ALERT | Andrei Ivan, OUT de la Universitatea Craiova! Jucătorul negociază deja cu alt club
BREAKING | Pleacă din Liga 1 şi semnează direct cu un club de top din Europa
BREAKING | Pleacă din Liga 1 şi semnează direct cu un club de top din Europa
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur:  - Sunt ăla cu 3 dorințe!
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur: - Sunt ăla cu 3 dorințe!
Delicatesa evreiască de Crăciun cu care cofetăriile au dat lovitura. Clienţii scot din buzunar până la 170 de lei
Delicatesa evreiască de Crăciun cu care cofetăriile au dat lovitura. Clienţii scot din buzunar până la 170 de lei
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
Românul care a câştigat aproape 1 milion de euro în mai puţin de o săptămână! Viaţa i s-a schimbat complet
Românul care a câştigat aproape 1 milion de euro în mai puţin de o săptămână! Viaţa i s-a schimbat complet
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Taxă impusă la bancomate. Avertisment pentru cei care scot banii cash de la ATM
Taxă impusă la bancomate. Avertisment pentru cei care scot banii cash de la ATM
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al mamei sale
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al…
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea TikTok în urma alegerilor prezidenţiale
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea…
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de an | Exclusiv
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de…
×